Ștefan e considerat cel mai bun avocat specializat în sport din România. Justin Ștefan a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, are un master în Dreptul Afacerilor și este în prezent doctorand în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. În 2006, la doar 25 de ani, a devenit consilierul personal al președintelui FRF pe probleme juridice, fiind primul avocat din România specializat în dreptul sportului și reprezentând mai multe cluburi de fotbal din Liga I, sportivi de performanță, antrenori și impresari.
În 2011, la 30 de ani, a început cariera în zona de management, devenind membru în Consiliul de Administrație al FCSB, iar din 2013 deține funcția de Secretar General al Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind mâna dreaptă a președintelui Gino Iorgulescu. S-a speculat că ar avea un salariu lunar de 20.000 de euro și, în paralel, este CEO al Grupului Editorial Eco Republika.
Lorena Denisa, scandal imens cu fostul soț. Oficialul LPF și doctorița blondă cu alură de fotomodel și-au început relația romantică în 2023. Conform datelor existente în media, aceasta a mai fost măritată cu Iulian Constantin Angheluș, fost consilier al premierului Sorin Grindeanu, în prezent șef serviciu la Consiliul Județean Ilfov.
În 2023, ea a fost pe prima pagină a mai multor publicații mondene, după ce fostul soț a făcut acuzații șocante, respectiv că ar fi avut o relație extraconjugală cu Alexandru Rafila, pe când aceasta era secretar general al Societății Române de Epidemiologie (SRE), iar viitorul ministru al Sănătății ocupa funcția de Președinte al Societății Române de Microbiologie (SRM). Mai mult, fostul consort ar fi acuzat și că fetița cuplului ar fi de fapt copilul biologic al politicianului, dar Rafila a preferat să nu se implice în scandal, nu a oferit un răspuns în acest caz, iar acuzațiile au rămas la nivel de zvonuri.
Source link