Un locuitor din Rădăuți reținut după ce a extorcat 10.000 de lei de la un tânăr angajat al unei săli de jocuri de noroc folosind amenințări și a încercat aceeași tactică cu alte persoane.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 34 de ani, care l-a începutul acestei săptămâni a obținut sume de bani de la angajatul unei săli de jocuri prin amenințare, încercând în același mod să obțină bani și de la alte persoane. Față de bărbatul de 34 de ani din municipiul Rădăuți, bănuit de comiterea faptelor polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emis de către instanța competentă și mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Poliția Județeană Suceava prezintă modul în care bărbatul a reușit să facă aceste fapte menționând diferența este că în primul caz sesizarea a fost tardivă, iar în cel de-al doilea caz sesizarea a fost făcută imediat.

Astfel, în data de 2 iulie la ora 14.40, Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin prin plângere de un tânăr de 21 ani din comuna Dărmănești, sat Dănila, despre faptul ca în urmă cu circa o săptămână, în data de 27.06.2024, orele 14.00, în timp ce era de serviciu la o sală de jocuri din municipiul Radauti, a fost deposedat de suma de 10.000 lei de catre un bărbat de 34 de ani din municipiul Rădăuți, care l-ar fi amenințat cu acte de violență.

Din primele verificări efectuate s-au constatat că data de 27.06.2023, orele 13.00, tânărul se afla de serviciu singur la sala de jocuri din Rădăuți, unde este angajat în calitate de operator supreveghetor sala. La un moment dat în casino a intrat bărbatul de 34 de ani, pe care îl cunoștea, care după ce a jucat la un aparat de joc tip slot machine l-a abordat și i-a spus să-i dea suma de 5000 lei pe care să i-o lase în toaleta bărbaților, fără să fie amenințat de acesta.

Angajatul de 21 de ani a declarat că de frică i-a lăsat suma de 5000 lei în toaletă, bani care au fost luați de către bărbatul de 34 ani, după care a părăsit localul.

După aproximativ 20 minute, bărbatul de 34 ani a revenit la casino, a aștepat ca angajatul de 21 de ani să meargă la toaletă, a mers după el, unde l-a amenințat cu acte de violență, ulterior tânărul de 21 ani, lăsându-i în toaletă încă 5000 lei, bani pe care au fost luați de bărbatul de 34 ani.

Angajatul sălii de jocuri nu a apelat serviciul de urgență 112, nu a folosit butonul de panică, declarând că nu a știut cum să reacționeze. Abia la sfârșitul programului de lucru, l-a sunat pe administratorul sălii, căruia i-a comunicat că a avut o problemă, acesta spunându-i că va trece abia în cursul zilei de marți, 02.07.2024 pentru a clarifica situația.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de tâlhărie cercetările fiind efectate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, Poliţia Municipiului Rădăuţi, sub coordonarea procurorului de caz.

Totodată, s-a reținut că la data de 02.07.2024, în jurul orei 17.15, același bărbat de 34 de ani, s-a deplasat în parcarea centrală a municipiului Rădăuți, str. Piața Unirii, loc în care se desfășura amenajarea unui parc de distracții, unde, folosindu-se de un cuțit pe care îl avea asupra sa și pe care l-a îndreptat spre două femei și doi bărbați, a adresat acestora amenințări cu acte de violență, solicitându-le să-i remită sume de bani, precum și fise valorice la aparate, pentru a fi lăsați să-și desfășoare activitatea specifică parcului de distracții, urmărind astfel să obțină un folos patrimonial injust, pe care însă nu l-a obținut ca urmare a alertării de îndată a organelor de poliție, prin apelarea 112.

Pentru faptele săvârșite, prin ordonanța organelor de poliție judiciară s-a dispus reținerea bărbatului de 34 de ani pentru 24 ore. S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul de 34 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și pentru săvârșirea faptei de tentativă la infracțiunea de „tâlhăria calificată”.

Ulterior, în baza probatoriului administrat, s-a solicitat instanței competente arestarea bărbatului pentru 30 de zile, Judecătoria Rădăuți emițând mandat de arestare preventivă.

Bărbatul de 34 de ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mureș.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Recomandăm cetățenilor să sesizeze de îndată orice faptă de acest gen și să furnizeze polițiștilor orice date sau informații care pot ajuta la identificarea autorilor unor astfel de infracțiuni.

De asemenea, recomandăm cetățenilor (în special celor din categorii vulnerabile – minori, persoane vârstnice) să adopte o conduită preventivă.

Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării:

– Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
– Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se comercializează băuturi alcoolice.
– Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră sau apelați SNUAU 112.
– Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile scumpe, alte bunuri de valoare).
– Nu vă lăsaţi atrași în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
– Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavostră sau acasă.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Drepturi de autor © 2024 freespin.ro. Toate drepturile rezervate.

Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.