Fostul ministru Eduard Novak a postat miercuri pe Facebook un mesaj în care acuză premiile acordate după Jocurile Olimpice, menționând că secretarul general al Federației Române de Canotaj și contabilul șef al forului au primit premii mai mari decât campionul David Popovici.
În răspunsul său, Elisabeta Lipă afirmă că normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar și al federațiilor de specialitate, precum și al instituțiilor prevăzute de lege.
„Pentru că fostul ministru al Sportului românesc, domnul Eduard Novak, traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăsește în discursul său public, mă văd nevoită să intervin, ca succesor al său, în calitate de președintă a Agenției Naționale pentru Sport, din respect pentru sportivii noștri de performanță, pentru echipele federațiilor care le susțin efortul, dar mai ales pentru corecta informare a iubitorilor sportului și opiniei publice.
Domnul Novak a aplicat, după ediția de la Tokyo a Jocurilor Olimpice, respectând normele legale în vigoare atunci, ca și acum, aceeași formulă de calcul prin care angajații federațiilor sunt recompensați cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performanțe la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar și al federațiilor de specialitate, precum și al instituțiilor prevăzute de lege.
Sumele respective sunt distribuite, de regulă, prin intermediul angajatei/angajatului împuternicit în acest sens, în mod transparent. În acest fel, personalul din federații care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro – echivalentul în lei – primește o recunoaștere meritată a nivelului de implicare prin care generează cadrul optim de pregătire a performanțelor cu care ajungem cu toții să ne mândrim în cea mai importantă competiție la nivel internațional.
În speranța că acum memoria domnului ministru Novak are repere mai concrete în privința procedurilor pe care le-a urmat în timpul mandatului său, le mulțumesc încă o dată pentru efort și îi felicit pe toți sportivii de performanță ai României și pe cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la aceste rezultate remarcabile”, a scris Lipă pe Facebook.
Editor: Liviu Cojan
Source link