Pe lista cu plecările de la CFR Cluj se va adăuga, în curând, și numele lui Arlind Ajeti (30 de ani), o piesă importantă în echipa ardelenilor din sezonul precedent.
Albanezul născut în Elveția va pleca din Gruia cu destinația Turcia, acolo unde va semna cu Bodrum, formația la care evoluează și George Pușcaș. Turcii de la Play Spor anunță că fundașul va ajunge în această seară la noua sa echipă.
În acest sezon, Ajeti a evoluat într-un singur meci pentru cei de la CFR Cluj, cu Universitatea Craiova (scor 0-2). Fundașul a suferit o accidentare care l-a ținut departe de gazon mai bine de o lună.
Cu meciuri în Serie A, grupele UEFA Champions League și cu cinci titluri ale Elveției în palmares, Ajeti este evaluat de site-urile de specialitate la un milion de euro.
Daniel Bîrligea (FCSB, 2 milioane de euro), Philip Otele (Al-Wahda, 3,5 milioane de euro), Răzvan Sava (Udinese, 2,5 milioane de euro), Karlo Muhar (Al-Orobah, 1,5 milioane de euro) și Cătălin Căbuz (Hermannstadt, 50.000 de euro) sunt jucătorii pe care CFR Cluj i-a mai vândut în această vară.
Cu banii pe care CFR i-a încasat în preliminariile Conference League (aproximativ 750.000 de euro), clubul patronat de Neluțu Varga se poate lăuda cu încasări de peste zece milioane de euro!
Source link