Joi, pe lângă faptul că Neagu a anunțat că se va retrage la finalul sezonului competițional, handbalista a mărturisit și că după fiecare meci din Liga Florilor va pregăti o surpriză pentru fani.
Este vorba despre o caravană care o va urmări pretutindeni în țară. După meciuri, se va amenaja un spațiu special în care fanii vor putea fi alături de Cristina Neagu.
“(n.r. Andreea Esca: Știu că o să pleci în câteva orașe să-ți iei la revedere) Exact. Asta voiam să le transmit fanilor. Vreau să fac ceva special în acest sezon. O caravană. Va merge cu mine peste tot în orașele țării. Vom avea un spațiu special în care mă voi întâlni cu fanii după meciuri.
(n.r. Andreea Esca: Cum o să afle lumea?) Cu siguranță, lucrurile astea se vor afla de pe conturile mele de social media. Îi invit pe toți cu drag la meciuri dacă vor să mă vadă jucând pentru ultima oară!”, a spus Cristina Neagu.
Handbalista a fost legitimată de-a lungul carierei sale la nivel de seniori la cluburi precum HC Activ Ploiești, CS Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, ZRK Buducnost și CSM București.
Source link